fbpx

Donează pentru cei 1000 de copii din grija SOS Satele Copiilor România:

50 lei
75 lei
100 lei
150 lei
Termenii și Condițiile contractului de sponsorizare

[prenume] [nume] , denumit în continuare „Donatorul” sau „Sponsorul”

și

Asociația SOS Satele Copiilor România, cu sediul în Calea Floreasca nr. 165, sector 1, București, identificată cu CUI RO7108752, cont RO84BACX0000001080003013, deschis la UniCredit Bank, și reprezentată de Diana Podaru în calitate de Director General, denumită în continuare „Asociația SOS”

au încheiat prezentul contract de sponsorizare (în continuare „Contractul”) în următoarele condiții:

Art. 1. Donatorul va efectua o sponsorizare lunară pentru susținerea activității desfășurate de Asociația SOS, în valoare de: lei.

Art. 2. (1) Sponsorizarea are ca destinație asigurarea de servicii de găzduire și îngrijire pe termen lung, hrană, îmbrăcăminte, educație, suport emoțional și servicii medicale pentru copiii asistați de către SOS Satele Copiilor România.

(2) Proiectele finanțate de Asociația SOS, astfel cum acestea pot fi modificate în timp de Asociația SOS, sunt prezentate pe site-ul Asociației SOS: https://www.sos-satelecopiilor.ro/despre-noi/.

Art. 3. (1) Donatorul autorizează prin prezentul Contract Asociația SOS Satele Copiilor să mandateze EuroPayment Services S.R.L. să colecteze lunar suma prevăzută la art. 1 de mai sus prin mecanismul online de plată recurentă. Intervalul dintre plăți va fi de 28 zile.

(2) Donatorul poate înceta procesul de debitare/plățile lunare în orice moment prin: email la adresa fundraiser@sos-satelecopiilor.ro, la office@europayment.services, sau prin telefon la banca donatorului.

(3) Donatorul declară prin prezentul că sponsorizarea se face din surse proprii ale donatorului.

Art. 4. Contractul se încheie pe o durată de 3 ani calendaristici. Contractul se prelungește automat până la momentul denunțării unilaterale de oricare din părți.

Art. 5. Oricare dintre părți poate denunța unilateral prezentul Contract printr-o notificare scrisă transmisă celeilalte părți. Încetarea plăților conform art. 3, alin (2) echivalează cu denunțarea unilaterală a contractului de către donator.

Art. 6. Asociația SOS va utiliza sumele primite de la donator doar pentru scopul în care au fost acordate prevăzut la art. 2 de mai sus.

Art. 7. (1) Donatorul și Asociația SOS au dreptul de a aduce sponsorizarea la cunostinta publicului prin promovarea numelui, a marcii sau a imaginii donatorului.

(2) În cazul în care sponsorizarea va fi adusă la cunoştinţă publicului, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, activitatea sponsorizată, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică.

(3) În cazul în care donatorul nu dorește ca sponsorizarea să fie adusă la cunoștința publică ori să i se promoveze numele și/sau imaginea și/sau marca, donatorul va înștiința în scris Asociația SOS în acest sens.

Art. 8. Prezentul Contract este guvernat de legea română. Orice neînțelegere cu privire la prezentul Contract se va soluționa de instanțele competente de la sediul Asociației SOS.

Art. 9. Donatorul declară în mod expres că a citit și înțeles pe deplin toate clauzele prezentului Contract, că acceptă în mod expres prevederile acestuia și în particular prevederile art. 4 și art. 8, înțelegând pe deplin consecințele juridice ale acestora.

Art. 10. Donatorul înțelege faptul că Operatorul va prelucra o serie de date cu caracter personal conform prevederilor legale aplicabile. Scopul prezentului articol este de a vă informa despre modalitățile de prelucrare a datelor de către Asociația SOS în legătură cu executarea prezentului Contract.
Categoriile de date cu caracter personal depind de contextul interacțiunilor și raporturilor avute cu Asociația SOS. Astfel, Operatorul ar putea prelucra următoarele categorii de date cu caracter personal: toate datele avute la dispoziție de către Asociația SOS în virtutea încheierii prezentului Contract, inclusiv dar fără a se limita la: nume și prenume, adresa de email, număr de telefon, suma/sumele donate semnătura.

Scopurile și temeiurile în virtutea cărora datele sunt prelucrate sunt: (i) obligație legală în vederea încheierii prezentului contract în condițiile legii; (ii) executarea contractului în vederea negocierii, semnării și punerii în executare a prezentului Contract; (iii) interesul legitim al Asociașiei SOS de a transmite comunicări legate de executarea și desfășurarea prezentului Contract, cât și apărarea intereselor legitime ale Asociației SOS; (iv) interesul legitim în transmiterea comunicărilor publicitare și de marketing în legătură cu activitatea și proiectele SOS; (v) în scopuri statistice cu anonimizarea datelor în mod corespunzător.

Pentru îndeplinirea scopurilor de prelucrare, Operatorul poate să dezvăluie anumite categorii de date către următoarele categorii de destinatari: (i) persoana vizată și/sau reprezentanții săi; (ii) reprezentanți și alți angajați ai Asociației SOS; (iii) împuterniciți ai Asociației SOS din diverse domenii (cum ar fi servicii IT, arhivare, agenții de marketing); (iv) alți furnizori de servicii și bunuri implicați în derularea activităților (cum ar fi consultanți externi în diverse domenii precum contabilitate, juridic, fiscal); (v) organizații profesionale, organizații de cercetare a pieței; (vi) organizatori pentru administrarea sumelor transferate lunar în contul Asociației SOS și pentru eventualele comunicări ulterioare; (vii) autorități judecătorești sau alte autorități publice de orice tip, organizații internaționale. Datele nu vor fi dezvăluite către alți terți în afara celor menționați anterior, fără informare prealabilă.
Datele cu caracter personal se stochează pe durata stabilită prin procedurile interne, dar nu mai puțin de 3 ani de la momentul încetării relației contractuale, în măsura în care nu există prevederi explicite de păstrare pe durate mai îndelungate. În anumite circumstanțe, este posibil să păstrăm datele cu caracter personal pentru perioade mai lungi de timp, pentru soluționarea unor posibile litigii apărute în relație cu executarea Contractului. Operatorul a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de Securitate corespunzător riscurilor asociate tipurilor de date prelucrate și operațiunilor de prelucrare.

În conformitate cu legislația aplicabilă, persoanele vizate beneficiază de următoarele drepturi: dreptul de acces, rectificare, ștergere, restricționarea prelucrării, portabilitatea datelor, dreptul la opoziție, dreptul de a vă adresa cu plângere autorității de supraveghere. Drepturile se pot exercita cu respectarea condițiilor legale prevăzute în Regulamentul de protecția datelor prin transmiterea solicitării la adresa de email data.protection@sos-satelecopiilor.ro

Campurile marcate cu * sunt obligatorii.
Tranzacţia ta este securizata și va fi procesata de EuPlatesc.ro în numele SOS Satele Copiilor România.
Aceasta tranzactie va aparea pe extrasul de cont ca: www.euplatesc.ro.
Poti opri donatia recurenta oricand doresti.
Afla mai multe despre SOS Satele Copiilor România
PayPal

Când a fost ultima dată când ai avut nevoie de o vorbă bună?

 

Unde e locul meu?   De ce nimeni nu mă ia în brațe? De ce mi se întâmplă mie asta?   De ce nu mă vede nimeni? 

 Sunt întrebări pe care copiii din sistemul de protecție și le pun frecvent. Trecerea de la incertitudinea, neliniștea și șocul pe care copiii le experimentează după separarea de familia biologică, la starea de echilibru și de bine, este esențială pentru dezvoltarea lor viitoare. În spot o puteți vedea chiar pe Lucia, Mamă SOS timp de 28 de ani pentru 30 de copii și tineri din programul SOS din București, una din primele Mame din Familia SOS, care s-a dedicat, zi de zi, copiilor aflați în nevoie, care nu mai aveau familia alături. 

În România, peste 8.000 de copiii sunt separați anual de familie și ajung în sistemul de protecție specială. An de an, acești copii trec prin trauma separării, care lasă urme grele și vine cu o avalanșă de gânduri și frici pentru ei.  

Donează lunar pentru copiii care nu mai au familia alături sau riscă să o piardă. Fiecare contribuție contează.

În toți acești ani, le-am fost alături mereu și i-am învățat că trebuie să construim o relație bazată pe încredere. I-am încurajat mereu să ne spunem îngrijorările fără teamă, fiindcă împreună putem fi mai puternici și depășim momentele dificile. Sunt aproape și acum de cei mai mulți dintre copiii pe care i-am crescut, ne sunăm, ne vizităm, îmi cer sfatul când au nevoie. Unii au copii, la rândul lor și îmi spun, deseori, că îi educă după modelul meu. Sunt ani extrem de valoroși din viața noastră, de care mi-e dor. Mi-e dor să ne strângem seara în jurul mesei și să povestim vrute și nevrute. Lucia Minea, Mamă SOS program București 

 

Adună fapte și vorbe bune! Hai să facem copiii fericiți. Doar împreună le putem reda copilăria!

 

De ce avem nevoie de
un program de donație lunară?

Creștem și sprijinim în mod direct 1000 de copii care se bazează pe noi în fiecare zi și în viitor. Susținerea ta pe termen mediu-lung este siguranța zilei de mâine pentru copii.

Costurile pentru creșterea unui copil vulnerabil sunt ridicate și acoperă hrană, educație, servicii medicale sau de psihoterapie, toate adaptate în funcție de nevoile fiecărui copil în parte. De asemenea, în programele de prevenire a separării copilului, lucrăm cu întreaga familie și oferim consiliere părinților pentru a înlătura riscul separării.

 

Ce impact ai?

50 lei

Sprijini un copil să-și dezvolte potențialul prin practicarea talentului, sport, absolvirea unui curs

75 lei

Sprijini un copil dintr-o familie vulnerabilă: hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, igienă

100 lei

Sprijini un copil din Sate sau programe cu 1 ora de terapie în fiecare lună, din cele minim 4 necesare

 

Sari la conținut