Posted on / in Comunicate

Campania „Orbit dăruiește zâmbete” continuă și în 2017

Bucuresti 9 octombrie 2017 – Campania „Orbit dăruiește zâmbete” continuă și în 2017, iar orice pachet de gumă Orbit cumpărat în perioada 9 octombrie – 30 noiembrie 2017 contribuie la donarea a 1% din valoarea netă a vânzărilor către SOS Satele Copiilor România. Ajunsă la a treia ediție, campania din acest an are ca scop implementarea de programe de dezvoltare personală, care contribuie la integrarea socială a copiilor ce provin din medii defavorizate, oferindu-le șanse în plus pentru un viitor mai bun.

 

Pentru al treilea an consecutiv, Orbit și SOS Satele Copiilor România sunt alături de copiii din mediile defavorizate. Spre deosebire de edițiile precedente, în acest an Orbit își propune să încurajeze dezvoltarea abilităților personale ale copiilor printr-un program ce are la bază tehnici de integrare socială. Prin workshop-urile ce vor fi organizate începând cu anul viitor, copiii vor realiza activități cu scopul dezvoltării abilităților de comunicare, de lucru în echipă și a creșterii încrederii în sine prin crearea unui raport corect cu societatea.

 

Activităţile sunt destinate copiilor din comunităţile în care lucrează SOS Satele Copiilor România (Bucuresti, Judeţul Bacău şi Judeţul Sibiu).

 

Sumele strânse în cadrul campaniilor anterioare au fost donate către organizația SOS Satele Copiilor România pentru cursuri de igienă orală. 3.500 de copii în anul 2015 şi 5.000 de copii în 2016 au beneficiat de consultații stomatologice gratuite, sumele strânse acoperind și costurile aferente cursurilor de igienă dentară și a kit-urilor de îngrijire orală.

 

În acest an, workshop-urile de igienă orală sunt înlocuite cu programe de dezvoltare personală, care vor fi susținute de asistenți sociali și firme specializate în programe informale de educație a copiilor. La finalul acestor cursuri, copiii vor avea abilităţi  personale care să sprijine dezvoltarea personalităţii (comunicare, spirit de echipă, empatie etc).

 

“Accesul copiilor la o educație adecvată și la activități practice în care sunt încurajați să își dezvolte propriile deprinderi este esențial pentru viitorul și pentru integrarea lor optimă în societate. Suntem onorați să fim parte din acest proiect care se află deja în al treilea an consecutiv, alături de partenerii noștri de încredere, Mars România. Din experiența anilor anteriori, putem afirma cu certitudine că rezultatele obținute au fost unele extrem de benefice pentru copiii implicați în campanie. Anul acesta mergem mai departe cu toată încrederea și continuăm să investim în viitorul acestor copii.”, afirmă Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România.

 

În anul 2017, Orbit își propune implicarea unui număr mai mare de consumatori în campanie, care să sprijine accesul la educație şi la un viitor mai bun a 5.000 de copii. Astfel, 1% din valoarea oricărui pachet de gumă Orbit achiziționat în perioada  9 octombrie – 30 noiembrie 2017 va fi redirecționat către SOS Satele Copiilor. Consumatorii vor contribui la strângerea fondurilor necesare pentru dezvoltarea unor programe de educație şi programe de dezvoltare personală destinate copiilor din mediile defavorizate.

 

Pentru mai multe detalii despre campanie accesaţi: www.daruieste-zambete.ro.

***

Despre SOS Satele copiilor

 

SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, organism care derulează programe în 134 de ţări ale lumii. Asociaţia SOS Satele Copiilor România este prezentă în România de 27 de ani şi îşi desfăşoară activitatea prin 3 programe la nivel naţional: în Bucureşti, Cisnădie – Sibiu şi Hemeiuş – Bacău.

 

Activitatea organizaţiei este centrată pe asistarea şi sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei biologice. În prezent, 1000 de copii și tineri sunt sprijiniți direct de organizație, dintre care aproape 200 cresc în familia SOS România.

 

SOS Satele Copiilor România derulează, în paralel, servicii de prevenţie a abandonului, prin Centrele de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi.

Despre Mars

Mars, Incorporated este o companie privată, deţinută de o familie, cu o istorie de peste 100 ani şi deţinătoare a unora dintre cele mai iubite mărci din lume. Este o companie cu direcţii de business foarte diverse cum sunt Petcare, Chocolate, Wrigley, Food, Drinks şi Symbioscience, ce include mărci de referinţă la nivel global cum sunt  PEDIGREE, WHISKAS, ROYAL CANIN, M&M’S, SNICKERS, MARS, EXTRA, ORBIT, UNCLE BEN’S, FLAVIA, COCOAVIA şi multe altele.

 

Având sediul central în McLean, Virginia, USA şi cu o cifră anuală de afaceri de  33 miliarde USD, Mars, Inc. deţine operaţiuni în 74 ţări cu mai mult de 75.000 angajaţi ce sunt uniţi şi ghidaţi de cele Cinci Principii – Calitate, Responsabilitate, Reciprocitate, Eficienţă şi Libertate – care depăşesc barierele geografice, lingvistice, culturale şi de generaţie.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.wrigley.com şi www.mars.com.

Doneaza

Alătură-te Familiei SOS! 

Oferă șansa unei copilării fericite! Cu o donație simbolică poți oferi sprijin copiilor vulnerabili care nu au familia alături sau care riscă să o piardă. Alege să donezi lunar. Îți mulțumim din suflet pentru implicare! 

Donează pentru cei 1000 de copii din grija SOS Satele Copiilor România:
lunar
o data
50 lei
75 lei
150 lei