Responsabil achiziții

Locație: Bucuresti/ hibrid

Contract: full time

Căutăm un Responsabil Achiziții care să gestioneze atât achizițiile pentru proiecte specifice, cât și pentru organizație în general. Rolul implică planificarea și implementarea procedurilor de achiziții, asigurând conformitatea cu legislația în vigoare și gestionarea eficientă a relațiilor cu furnizorii.

Cerințe:
Studii superioare
Experiență relevantă în domeniul achizițiilor publice
Cunoștințe solide privind legislația achizițiilor publice
Abilități excelente de organizare și planificare
Capacitate de analiză și atenție la detalii
Abilități foarte bune de comunicare și colaborare
Experiență în gestionarea proiectelor (constituie un avantaj)
Experiență de lucru cu sistemul MySMIS (constituie un avantaj)

Descrierea jobului

Responsabilități principale
Activități legate de proiecte:
Planificarea și derularea procedurilor de achiziții conform graficului GANTT al proiectului
Elaborarea completă a documentațiilor de achiziții
Asigurarea respectării legislației în domeniul achizițiilor publice
Întocmirea și gestionarea contractelor cu furnizorii și monitorizarea livrării bunurilor/serviciilor
Realizarea dosarelor achizițiilor conform cu cerințele finanțatorilor
Realizarea rapoartelor de achiziții conform cu cerințele finanțatorilor
Întocmirea rapoartelor de activitate lunare și a fișelor de pontaj în concordanță cu activitățile planificate

Activități organizaționale:
Revizuirea și actualizarea procedurii de achiziții a organizației
Organizarea sesiunilor de formare pentru colegii din organizație pe teme de achiziții
Diseminarea informațiilor și bunelor practici în domeniul achizițiilor
Asigurarea unui proces transparent și eficient de achiziții la nivel organizațional

Despre ce îți vom oferi:

Tichete de masă în valoare de 35 lei/zi;
Primăvara vine și cu o primă de 8 Martie (nu facem diferențe dacă te numești ”Vlad”);
O primă de Paște;
Un bonus de performanță în luna Decembrie în valoare minimă de un salariu;
O zi liberă de ziua de naștere și o zi liberă de ziua Familiei;
Zile suplimentare de concediu;
Asigurare medicală de sănătate Allianz Tiriac;
Acces la cărțile din biblioteca Bookster;
Bonus de recomandare candidați;
Un spațiu de lucru cu care natura a fost generoasă;
Participare la diferite formări, traininguri, schimburi de experiență cu alte echipe, conferințe, evenimente;
O cauză care îți va merge la suflet și tot atâtea feluri de a o face să se întâmple, într-o lume în care nevoia de a face lucruri cu sens e din ce în ce mai răsunătoare.

Ca să aflăm și mai multe despre tine, scrie-ne la adresa recrutare@sos-satelecopiilor.ro și trimite-ne CV-ul tău!
Doar candidații care corespund cerințelor vor fi contactați.

***Vă informăm că datele dumneavoastră vor fi prelucrate de SOS Satele Copiilor România în procesele de recrutare, având ca temei interesul său legitim de a angaja candidați care să corespundă cerințelor. Termenul de păstrare al acestora este de 2 ani. Prin transmiterea CV-ului considerăm că ați luat la cunoștință de informațiile comunicate anterior. Vă aducem la cunoștință că în orice moment vă puteți retrage consimțământul prin transmiterea unui email la adresa recrutare@sos-satelecopiilor.ro. Vom lua în considerare orice solicitare și vă vom transmite un răspuns în timp util.

Fundraiser stradal

Locație: București

Contract: Part-time

Ești gata să-ți alegi drumul profesional ca pe o adevărată pasiune? Avem vestea perfectă pentru tine! La SOS Satele Copiilor România, căutăm oameni plini de energie, care să transforme fiecare zi într-o oportunitate de a face bine! Dacă ești un visător curajos, care nu se teme de provocări și care se bucură să lucreze cu prietenii, te invităm să te alături misiunii noastre! Ce ne propunem? Ne dedicăm copiilor care nu au avut șansa să crească într-o familie iubitoare. Tu poți face parte din această poveste! Fie că ești un profesionist experimentat sau doar la început de drum, la noi în echipă poți să crești, iar faptele tale pot schimba vieți!

Rolul unui Fundraiser este de a inspira și de a motiva oamenii să se alăture cauzei SOS Satele Copiilor România printr-o donație lunară pentru copiii care au mare nevoie de ajutor: copiii care nu mai cresc alături de părinții lor sau care riscă să fie separați de familie. Fundraiserii SOS Satele Copiilor România sunt zilnic în spații publice din București, în apropierea stațiilor de metrou sau alte zone pietonale și povestesc despre proiectele organizației și despre modalitatea prin care oamenii ne pot susține prin donații lunare, folosind mecanismul de debit direct. Când vremea nu este prietenoasă, echipa de fundraiseri SOS Satele Copiilor România este prezentă în hipermarketuri, centre comerciale sau clădiri de birouri.

De ce să ni te alături?

 

Inspiră și implică: Fă-i pe cei din jur să devină susținători ai cauzei noastre!
Dezvoltare personală: Vei dezvolta abilități esențiale în comunicare, negociere și vânzări.
Ieși din zona de confort: Fă față provocărilor și descoperă de ce poți fi capabil!
Construiește prietenii: Cunoaște oameni pasionați care împărtășesc aceleași pasiuni!
Biroul tău va fi dinamic: Fiecare zi va aduce noi aventuri – de la centre comerciale, la evenimente publice!
Descoperă locuri noi : Vei avea ocazia să călătorești și să explorezi alături de echipa noastră!

Ce îți oferim?

Program flexibil: Lucrezi doar 4 ore pe zi, de miercuri până duminică, perfect pentru a-ți îmbina studiile sau alte activități cu dorința de a ajuta.
Bonusuri generoase: Performanțele tale vor fi răsplătite pe măsură!
Zile libere suplimentare: O zi liberă de ziua ta și de Ziua Familiei.
Întâlniri 1:1 pentru obiectivele personale sau profesionale.
Super training-uri: Te susținem să înveți continuu și să te dezvolți!
Transport decontat: Ne asigurăm că ajungi ușor la locațiile tale de muncă.
Mediu prietenos: Lucrează alături de oameni care își doresc să facă o diferență!
Activități FUN: Participă la diverse evenimente și activități alături de colegi!

 

Dacă ești pregătit să faci parte dintr-o echipă dedicată cauzei copiilor vulnerabili, trimite-ne CV-ul tău la adresa mihai.magureanu@sos-satelecopiilor.ro! Hai să ne întâlnim, să povestim și să vedem ce putem face în echipă! Te așteptăm alături de noi pe drumul spre a face lumea un loc mai bun! 🌍💙

Aptitudini: comunicare, dezvoltare personală, spontaneitate, spirit de echipă

Notă: Datele tale vor fi gestionate cu grijă de SOS Satele Copiilor România, în conformitate cu legislația în vigoare. Ai dreptul de a solicita oricând ștergerea sau actualizarea informațiilor tale! Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul nostru.

Responsabil dezvoltare servicii de tip rezidențial și familial

Locație: București
Contract: full time
Despre job:

Coordonezi procesul de elaborare și implementare a politicilor, conceptelor și procedurilor proprii ale Asociației cu privire la componenta de servicii de îngrijire alternativă (servicii de tip rezidențial și familial)
Contribui la planificarea anuală strategică şi la implementarea și monitorizare activităților incluse în plan
Contribui la efectuarea analizelor privind respectarea drepturilor copilului în România şi a studiilor de fezabilitate. Participi la dezvoltarea ideilor şi propunerilor de proiect pentru dezvoltarea de noi servicii, dacă este cazul
Sprijină implementarea standardelor de calitate privind îngrijirea copiilor si tinerilor așa cum sunt definite în standardele naționale, politicile SOS și/sau altele la nivel internațional/european (Liniile directoare ONU cu privire la îngrijirea alternativă etc.)
Dezvolți și îmbunătățești calitatea serviciilor la nivel național și organizezi pentru aceasta vizite de monitorizare periodice, precum și o evaluare/un audit intern (3 – 5 ani) privind implementarea standardelor de calitate sau ori de câte ori este necesar. Formulezi recomandări care să fie incluse într-un plan local de acțiune și urmărești punerea lui în aplicare
Coordonezi procesul de realizare a evaluărilor externe/de impact a serviciilor ce se adresează copiilor și tinerilor lipsiți de îngrijirea părintească
Sprijini procesul de colectare a datelor de la nivelul serviciilor de îngrijire alternativă
Analizezi posibilitatea reorganizării serviciilor existente și a oportunității inițierii de noi activități/proiecte/servicii și faci propuneri în acest sens
Acorzi sprijin echipei locale de management în elaborarea și implementarea strategiilor și planurilor anuale de acțiune
Participi la elaborarea și implementarea proiectelor în vederea obținerii de fonduri publice (granturi).
Participi la demersurile efectuate în vederea obținerii subvențiilor guvernamentale și locale și a cofinanțărilor
Participi la demersurile efectuate în vederea obținerii licențelor pentru serviciile existente și pentru cele nou înființate
Colaborezi cu specialiștii din departamentul resurse umane pentru recrutarea, selecția, formarea și suportul acordat personalului care lucrează direct cu copiii din serviciile de îngrijire alternativă
Participi la colectarea de bune practici, lecții învățate și provocări pentru a sprijini învățarea organizațională la nivel național, precum și demersurile de advocacy
Participi în grupurile de lucru pentru dezvoltarea de politici și concepte la nivelul Federației SOS CVI
Participi la studiile și proiectele de cercetare privitoare la calitatea îngrijirii copiilor și tinerilor în programele SOS Satul Copiilor și/sau în colaborare cu organizațiile guvernamentale și neguvernamentale.
Acorzi sprijin pentru încheierea de parteneriate și colaborări strânse cu autoritățile locale și centrale, precum și cu alte părți interesate pentru a facilita dezvoltarea și implementarea programelor/proiectelor

Despre tine:

Ești absolvent de studii superioare în domeniul socio-uman
Ai o bună cunoaștere a domeniului drepturilor copilului și, în mod deosebit, a celor privind mediul familial și îngrijirea alternativă
Ai o bună cunoaștere a administrației publice și a domeniului serviciilor sociale
Ai experiență anterioară în servicii sociale pentru copii și tineri
Ai permis auto categoria B și disponibilitate pentru a face deplasări
Ai capacitatea de organizare și prioritizare; rigurozitate și atenție la detalii
Ai abilități de negociere și consultare; perseverență
Deții certificate sau calificări în domeniu ( constituie un avantaj) – formator, manager de proiect

Despre ce îți vom oferi:

Tichete de masă în valoare de 35 lei/zi;
Primăvara vine și cu o primă de 8 Martie (nu facem diferențe dacă te numești ”Vlad”);
O primă de Paște;
Un bonus de performanță în luna Decembrie în valoare minimă de un salariu;
O zi liberă de ziua de naștere și o zi liberă de ziua Familiei;
Zile suplimentare de concediu;
Asigurare medicală de sănătate Allianz Tiriac;
Acces la cărțile din biblioteca Bookster;
Bonus de recomandare candidați;
Un spațiu de lucru cu care natura a fost generoasă;
Participare la diferite formări, traininguri, schimburi de experiență cu alte echipe, conferințe, evenimente;
O cauză care îți va merge la suflet și tot atâtea feluri de a o face să se întâmple, într-o lume în care nevoia de a face lucruri cu sens e din ce în ce mai răsunătoare.

Ca să aflăm și mai multe despre tine, scrie-ne la adresa nicoleta.moldovanu@sos-satelecopiilor.ro și trimite-ne CV-ul tău!
Doar candidații care corespund cerințelor vor fi contactați.

***Vă informăm că datele dumneavoastră vor fi prelucrate de SOS Satele Copiilor România în procesele de recrutare, având ca temei interesul său legitim de a angaja candidați care să corespundă cerințelor. Termenul de păstrare al acestora este de 2 ani. Prin transmiterea CV-ului considerăm că ați luat la cunoștință de informațiile comunicate anterior. Vă aducem la cunoștință că în orice moment vă puteți retrage consimțământul prin transmiterea unui email la adresa recrutare@sos-satelecopiilor.ro. Vom lua în considerare orice solicitare și vă vom transmite un răspuns în timp util.

Doneaza

Alătură-te Familiei SOS! 

Oferă șansa unei copilării fericite! Cu o donație simbolică poți oferi sprijin copiilor vulnerabili care nu au familia alături sau care riscă să o piardă. Alege să donezi lunar. Îți mulțumim din suflet pentru implicare! 

Donează pentru cei 1500 de copii din grija SOS Satele Copiilor România:
lunar
o data
50 lei
75 lei
150 lei