Intr-o zi, Alexandra a venit de la clinica cu un deget bandajat pentru ca a muscat-o o veverita. Pacienta cu coada stufoasa nu a stat la tratament! Alexandra era atunci eleva de liceu, in practica la o clinica veterinara si pasionata extrem de tare de aceasta meserie. Alex a reusit, iar acum este medic veterinar la o ferma de vacute – „fetele mele”, dupa cum le spune cu drag.
Mi-e  drag sa le ingrijesc, le cunosc pe fiecare si ele ma cunosc pe mine.
Si-a luat carnet de conducere pentru a face naveta in fiecare zi la ferma, in afara Bucurestiului. E singurul medic veterinar din complex, iar de priceperea si atentia ei depinde sanatatea vacutelor, inmultirea si productia de lapte.

“Nu-i greu, daca iti place ce faci” ne raspunde Alexandra la o intrebare nepusa, simtind nevoia sa ne spuna cum e viata la ferma. Pentru ca este un medic apreciat, va pleca in curand sa lucreze in Polonia, pentru un schimb de experienta.

Alexandra a venit in satul SOS cand era de varsta de gradinita. De atunci iubea animalele, iar primii prieteni au fost cateii Satului SOS din Bucuresti, cu care fetita de nici patru anisori se juca in curte. Alexandra nu avea frica, desi era atat de mica! Iubea, de asemenea, si caii, pe care ii descoperea entuziasmata in poze sau, mai tarziu, in filme la televizor. Asa a ales, la vremea alegerilor, meseria potrivita pentru ea, ca  sa ajute acolo unde simtea ca poate sa aline suferinta.

Alexandra se gandeste cu emotie la copilaria in Satul SOS, la mama Geea, care i-a fost alaturi mereu.
Ma intorc oricand acolo cu drag, sa mai vad locurile unde am copilarit, casa, camera mea… ma leaga toate amintirile mele de acel loc.
Satul SOS plin de copii, casa cu frati si surori, mama SOS, impreuna au fost a doua sansa pentru viitorul Alexandrei si un spijin permanent! Iar munca si incapatanarea de a ajunge ceea ce-si doreste au ajutat-o sa fie ceea ce este azi: un medic in plina afirmare, om dedicat, cu raspunderi uriase si curaj pe masura, asumandu-si meseria cu maturitate si responsabilitate!

Felicitari, Alexandra!

Lucian Mustaţă este tânărul a cărui poveste de succes poate fi un exemplu demn de urmat. A crescut de la trei ani  în Satul SOS din București, iar prin ambiţie, muncă şi perseverenţă a ajuns expert în IT şi a reuşit să-şi deschidă propria firmă.

“Aveam trei ani când am ajuns în «satul copiilor», aşa îi spunem noi. Atunci, în prima generaţie din care eu am făcut parte, au decis să ia copiii de la centrele de plasament unde eu mă aflam de când aveam câteva zile. (…) Este exact ca un sat, cu 15 căsuţe, în fiecare casă sunt şase copii şi o mamă SOS. În acest sat am stat până la vârsta de 14 ani, ulterior am fost mutat la o comunitate de tineri unde ne-au pregătit ca să plecăm în viaţă. În această comunitate, am învăţat să gătim, să călcăm, să spălăm. Dacă eşti inclus într-o formă de învăţământ, atunci poţi beneficia de ajutorul organizaţiei până la vârsta de 26 de ani, cum a fost în cazul meu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Lucian Mustaţă, expert în IT.

Interviul a fost realizat de Mediafax in cadrul campaniei „A doua sansa” si poate fi citit intregral AICI.

In urma cu 25 de ani, intra pe poarta Satului din Bucuresti de mana cu surioara geamana si o cunostea pe Mama SOS, cea la care revine si acum, ca acasa. Cand tanarul de astazi spune „mi-e dor de copilarie”, atunci stii ca aici copiii se fac mari, in cel mai frumos mod.
Petrisor este acum un tanar pe picioarele lui, care face bine, la randu-i, in fiecare zi a vietii lui. In anul 2015, a absolvit Facultatea de Asistenta medicala din Cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” si, dupa mai multi ani de voluntariat, este angajat ca si cadru medical la Ambulanta.
 

In urma cu cativa ani, tanarul medic i-a salvat viata doamnei Gabi Voinea, voluntar de peste 20 de ani in Satul SOS Bucuresti. Profesoara de balet pentru generatii intregi de copii SOS a avut nevoie de interventia rapida a ambulantei, iar cel ajuns la fata locului a fost chiar Petrisor, fostul ei elev. O intalnire cu o mare incarcatura emotionala, pe care niciunul din cei doi nu o va uita niciodata.

Pentru ca oamenii cu suflet mare se gasesc in viata, sotia lui Petrisor face parte din echipa reprezentantilor SOS si le povesteste cu multa emotie oamenilor despre Satele SOS si despre copiii care se fac mari aici.

Cei doi au fost anul acesta si nasi de nunta pentru un alt tanar care a crescut in Satul SOS si pastreaza, cu mult drag, legaturi incepute in copilarie, in casutele SOS. Petrisor are planuri mari de viitor – vrea sa isi cumpere o casuta, pentru ca familia sa se mareasca si, mai ales, sa salveze vieti in continuare, sa schimbe in bine destine.

Suntem tare mandri de tine!

De 15 ani, Victoria poarta cu drag pe deget un inel si nu a renuntat la el nici macar o zi. L-a primit de la mami, mama Teo, la aniversarea de 14 ani si in tot acest timp a ramas pe mana ei, martor al unei legaturi puternice si pline de iubire.
Cea care a avut grija de noi si ne-a calauzit pasii in viata a fost mama TEO, un om atat de bland si bun care a stiut mereu sa scoata tot ce e mai bun din noi si care ne-a invatat ca viata e grea, dar depinde de noi sa o facem sa fie mai usoara. A fost mereu acolo pentru mine si, chiar si acum, cand eu am pornit pe un drum al meu, avem o relatie speciala. Datorita ei sunt omul de astazi. M-a incurajat mereu sa fiu un om bun, sa muncesc din greu pentru fiecare vis si sa trec cu capul sus peste orice nereusita.
Victoria a crescut in Satul SOS din Cisnadie de la varsta de 8 ani, alaturi de cei doi frati ai ei si de alti frati sociali. Din acel moment, a avut o copilarie frumoasa, lipsita de griji, cu bucurii si sarbatori in familie. Printre aminitirile cele mai vii sunt cartea Alba ca zapada frumos colorata, adusa de Mosul in primul an in care a petrecut Craciunul in Satul SOS, si hainutele noi de scoala pe care mama i le-a cumparat.
Mereu am asociat satul cu un glob de cristal in care nimeni si nimic nu ne poate atinge, in care totul este frumos, iar singura noastra grija era scoala, sa fim cuminti si sa ascultam de mama.
Victoria, un copil constiincios, a indraznit mereu sa isi doreasca mai mult, a avut incredere, iar dupa multa munca au venit si satisfactiile. Victoria a urmat Facultatea de Stiinte Lucian Blaga din Sibiu, cu profilul matematica informatica. In timpul studentiei, pentru ca isi dorea ca pe langa sprijinul financiar oferit de SOS sa isi castige proprii banuti de buzunar, a inceput sa dea meditatii la matematica. Dupa absolvire, a lucrat in domeniul bancar si in asigurari, iar in prezent este economist.

De curand pe cealalta mana a aparut un alt inel, cel de logodna, iar bucuria a fost impartasita tot cu mami, in casuta in care Victoria a crescut si unde acum mama Teo ingrijeste alti copii.

Victoria, copilul care in urma cu 20 de ani intra pe poarta Satului SOS Cisnadie, este astazi o tanara fericita si implinita. Simte ca trebuie sa dea ceva inapoi, asa ca se intoarce cu drag in Sat, iar in fiecare an completeaza formularul de 2%, pentru ca o mica parte din impozit sa mearga catre copiii care cresc in grija SOS.
Acum la 29 de ani ma simt un om fericit. Am invatat sa ma bucur ca pot sa aleg cum sa-mi traiesc viata, ca am un loc pe care il pot numi “acasa”, ca sunt alaturi de un om care ma apreciaza si ma face fericita, ca pot spera ca viata imi ofera in fiecare zi o lectie si ca am atat de multe motive sa zambesc si sa imi fac planuri de viitor.

SOS a fost pentru mine a doua sansa, pentru ca fara sustinerea pe care am primit-o nu as fi reusit sa urmez studiile, sa am un job bun, sa fiu un om implinit azi.

Imi doresc ca si pe viitor SOS Satele Copiilor sa sprijine copiii care au nevoie de o viata mai buna si care cred in visele lor.
Bravo, om bun!

Diana este o tanara cu un curaj uimitor! Oamenii se simt inspirati de prezenta ei delicata, de darzenia ei.

A venit in Satul SOS Bucuresti la varsta de 12 ani, dupa cativa ani grei, in care a locuit singura. A mers la scoala, a avut visuri ca orice copil de varsta ei, dar….fara nimeni alaturi, care sa o sustina. Doar amintirea mamei ei si, mai ales, a sfaturilor pe care i le-a dat mereu – sa isi poarte singura de grija, sa aiba curaj, putere i-au fost suport in acei ani.
Cand am ajuns in Satul SOS, abia atunci am reinceput sa copilaresc. O aveam pe mama SOS alaturi si n-am mai simtit acea grija si apasare, ca atunci cand trebuia sa ma descurc singura.
Dupa cativa ani petrecuti in Sat, Diana a  mers in Comunitatea de Tineri SOS, unde, alaturi de alti tineri de varsta ei, si-a continuta studiile si a fost sustinuta pas cu pas, in alegerea unei cariere. A terminat liceul, apoi Facultatea de limbi straine, sectia Japoneza. Acum lucreaza ca ghid de turism si le povesteste grupurilor de vizitatori straini despre tara ei.

Mi-a placut sa invat, sa ma perfectionez. Am ales japoneza pentru ca este speciala, dificila si are in spate o cultura a unui popor pe care il apreciez foarte mult.

Stie 5 limbi straine, canta la chitara, iar cu vocea ei uimeste de fiecare data cand urca pe scena. In 2013, a ridicat sala in picioare la una din editiile concursului ‘”Romanii au talent”. Cu totii au fost impresionati de vocea ei puternica, de mesajul cantecului si, mai ales, de povestea ei de viata! O poveste despre ambitie, curaj, o lectie de viata!

Eram studenta si seara cantam, exersam. M-am inscris la concurs pentru ca am vrut sa cant pentru mine, pentru familia mea si pentru tara aceasta!

O amintire din Sat, o bucurie simpla: ziua cand a primit o noua pereche de pantofi. Trecuse multa vreme de cand nu mai primise ceva asa de frumos.
Tin minte ca abia asteptam sa ii incerc…eram asa fericita!!!
Venirea in Satul SOS este o amintire a unui moment de speranta, o cotitura de destin cand multe lucruri bune ce asteptau sa se intample, chiar se intampla in viata unui copil!

Cat despre prezent…
Mi-e bine si sunt fericita. Sunt ghid, calatoresc, iubesc…
Prezentul si viitorul inseamna multa munca si dorinta de a reusi. Diana si-a regasit copilaria in Satul SOS, speranta si bucuria, un ajutor pe drumul vietii, pentru a-i fi mai usor sa-si implineasa visele.

Felicitari, Diana!

George este un tanar cu care poti sta la povesti ore in sir. Un ardelean prezentabil, extrem de politicos si plin de entuziasm, George a crescut in Satul SOS din Cisnadie. Atat de tare iubeste locul in care s-a format ca om, incat s-a mutat intr-o casuta la cinci minute distanta.
“Daca nu ar fi fost SOS Satele Copiilor, as fi ajuns un copil al strazii. Pentru mine, SOS a fost a doua sansa la o viata implinita, in care sunt mandru de ce am realizat, in care am visuri frumoase de viitor. Si, mai ales, am o familie, cea din Satul SOS, pe care ma pot baza oricand.”
George a venit in Satul SOS la varsta de 2 ani, iar din acel moment s-a creat o legatura speciala intre el si Mama, SOS, “mami” la care vine si azi, de cate ori are putin timp liber. Si daca nu are, isi face, pentru ca acolo se simte acasa.
“Am in continuare o stransă legatura cu ei, ii vizitez si comunic aproape zilnic cu ei. Pe mami o ajut la cumparaturi, iar pe copii la teme. Cand este nevoie, le ajut si pe celelalte mame din Satul SOS Cisnadie. Uneori ma duc la medic cu copiii sau ma ingrijesc de adeverintele medicale de care au nevoie.”
Amintirile copilariei sunt multe si frumoase.
 “Imi aduc cu placere aminte de una din aniversarile zilei mele de nastere, cand mami ne-a dus pe toti la parcul de distractii. Petrecere pe care era sa o ratez, din cauza unei alergii la capsuni. Totul a fost bine pana la urma si am mers cu totii.

Daca ar fi sa fiu recunoscator cuiva, atunci pot spune ca mamei mele SOS ii datorez totul. Mami ne-a tratat mereu pe toti la fel, mami ne-a incurajat si ne-a protejat, mami ne-a dat sfaturi si… langa ea m-am simtit ca intr-o familie. Este o legatura speciala pe care toti din casa o vom pastra pentru totdeauna.

Am tot respectul pentru mamele SOS, pentru ca au o munca foarte grea. Toate greutatile sunt pe umerii lor.”
George lucreaza ca ospatar, in urma unui curs de calificare pe care l-a urmat dupa liceu si l-a finalizat cu aproape 10. Este extrem de activ si foarte apreciat de colegi.

Bravo!