Iubesc ceea ce fac. Ii iubesc pe ei

Ligia este mama SOS cu inima calda si dar de povestitor. Vorbeste cu dragoste despre cei 6 copii pe care ii are in grija, dar si cu multa mandrie, exact ca o mama. Ligia este de peste 11 ani alaturi de SOS Satele Copiilor, fiind intai asistenta familiala, iar de 4 ani este Mama SOS. Povestea Ligiei, in propriile cuvinte:

„Am aflat despre SOS dintr-un anunt la radio, in care se cauta mama sociala. Mi s-a parut atat de frumos, si de nobil, incat imediat am notat numarul de telefon pe un colt de ziar. Sotul meu a fost primul care m-a incurajat sa merg la SOS, mai ales fiind vorba de lucru cu copiii. Am avut trei interviuri, iar in 2006 am fost angajata ca asistent familial si am lucrat pe acest post timp de 5 ani.

Poate ca cea mai mare provocare a fost sa lucrez unu la unu cu un copil cu probleme speciale, timp de 3 ani. A fost dificil, dar am beneficiat de tot suportul organizatiei si am participat la cursuri de specialitate. A fost o mare incercare! Intre noi s-a legat o relatie speciala: faceam prajituri impreuna, gateam, mergeam in excursii. Pentru mine Silviu era parte din familie si am reusit, alaturi de intreaga echipa, sa il ajut sa se echilibreze. Acum baiatul are 16 ani, este integrat in Comunitatea de tineri a SOS si lucreaza la un atelier de biciclete.

Asta e cea mai mare realizare: sa simti ca iese ceva bun din mana ta, si sa o faci cu placere. Aici copiii au nevoie de foarte multa afectiune. Daca copilului ii oferi afectiune cand inima lui o cere, rastorni muntii cu copiii acestia.

Practic Silviu a fost examenul meu pentru a deveni Mama SOS. In ianuarie 2013 am fost chemata la serviciu sa preiau o noua casa, unde urmau sa vina patru frati. Tin minte ca am lasat totul asa cum era, desi faceam pregatirile pentru ziua sotului meu de Sfantul Ion, mi-am facut bagajul si am plecat. Cand au ajuns copiii, am simtit inca de la inceput ca este „chimie” intre noi si ca vom construi ceva frumos. Cea mai mica fetita avea 2 ani, mai era un baietel de 3 ani, altul de 6 ani si cea mai mare fata avea 10 ani. Peste inca doua luni au mai venit doi copii in casa noastra, asa ca sunt mama SOS a 6 copii.

Timpul a trecut, ei au crescut mari, iar eu am intinerit alaturi de ei. Imi dau seama ca sunt momente pe care nu le-am petrecut cu copiii mei (am doi copii care acum sunt mari), dar alaturi de ei da: i-am invatat ceasul, i-am invatat tabla inmulturii. Nu mai tin minte daca am trait asta alaturi de copiii mei.

Eu m-am axat foarte mult pe scoala si pe educatie si am vrut sa le insuflu dorinta de a invata. Am cerut sa primesc ajutor pentru teme si am o voluntara care vine si ii ajuta la matematica si la romana. Pe langa scoala am incercat sa gasesc ceva pentru fiecare: Marian face sah (este sahistul Satului SOS) si l-a luat si pe Alexandru cu el, Cristina merge la baschet, Andreea face dansuri moderne, iar Anda merge la karate si la dansuri. Mihaela e inca la gradinita, anul viitor merge la scoala.

A fi mama SOS nu este un job, este o menire

Am mers cu ei la munte, la mare, peste tot. Primim donatii si mai facem mici economii din bugetul casei ca mergem in excursii: la Vulcanii Noroiosi, la Sarata Monteoru, la Zarnesti la Dino Park. Incerc sa ii plimb pe unde pot eu, ca sa ii deschid, sa le dau aripi si incredere in ei. Asta conteaza.

Nu sunt adepta regulilor in educatie. Incerc sa le explic, sa le dau exemple, potrivite pentru nivelul lor, mai degraba decat sa le impun. Ma bazez pe ceea ce am pus in practica si in educatia pe care le-am dat-o copiilor mei, care acum sunt mari, la casa lor.

Eu nu ma pot imparti intre viata de aici si cea de acasa, pentru ca sunt aici cu gandul tot timpul. Chiar si atunci cand sunt libera, copiii ma suna si imi povestesc ce au facut, ce note au luat.

Tin o legatura buna si cu mamele biologice ale copiilor. Le respect si le-am explicat copiilor ca eu nu sunt mama, mama e doar una. Eu sunt mamό, asa imi spun copiii.

Harul nostru de a fi mama vine de undeva de Sus cred. Trebuie sa ai o chemare. Nu toata lumea reuseste. Am trecut prin multe greutati, mari provocari, dar am trecut cu brio peste toate pentru acesti copii. Noi, mamele suntem niste fiinte puternice care vrem sa ii crestem oameni mari.

A fi mama SOS este totodata si greu si frumos. Primii pasi sunt grei, pana te acomodezi, pana te faci simtita si te simt copiii. Si frumos este cand ii vezi pornind pe drumul lor, oameni de nadejde. De exemplu, Anda este la liceu, cu gandul de a face facultate mai departe si de a deveni medic veterinar. Sunt mandra ca in curand va pleca din sat si va merge in Comunitatea de tineri. Si vad ca ceea ce am facut eu da roade. Sau alt exemplu, Cristina imi spune ca are media 8.05, dar vrea sa aiba 8.50, ca sa prinda bursa. Asta e cea mai mare satisfactie! Sau cand cea mica de 6 ani imi scrie un biletel: Mamό te iubesc si mi-l pune sub usa. Ce imi pot dori mai mult?

Mi-e drag ceea ce fac. Iubesc ceea ce fac. Ii iubesc pe ei.”