Posted on / in Stiri

Ne extindem sprijinul în comunitățile vulnerabile prin patru proiecte noi

Eforturi pentru consolidarea familiilor și pentru prevenirea separării copiilor de părinți

 

Ne extindem sprijinul pentru noi familii aflate în nevoie, în trei județe din țară – Municipiul București, Sibiu și Bacău. Prin aceste proiecte, peste 1000 de copii vor fi susținuți să crească acasă, în familiile lor, în condiții decente și în siguranță. Totodată, vom oferi suport pentru reîntoarcerea acasă a 42 copii cu măsură de protecție specială, cu tot ce presupune ca acest proces să fie unul de succes și potrivit pentru fiecare copil și familie în parte.

În România, SOS Satele Copiilor derulează servicii dedicate copiilor vulnerabili încă din 1993, când s-au deschis primele case familiale pentru copiii care nu mai au familia alături, în București și Sibiu. Din 1998, intervenția s-a extins în comunitățile vulnerabile din București, ca primul program de întărire a familiei pe care asociația l-a dezvoltat în România. În acest moment, sprijinim copii din 6 județe la nivel național: București, Teleorman, Sibiu, Bacău, Brașov și Alba.

Mai multe detalii despre fiecare proiect în paginile dedicate:

București, Sector 1

Copii, familie, comunitate – un model inovativ pentru prevenirea separării copiilor de părinți și pentru reintegrarea copiilor în familie în sectorul 1 al Municipiului București PIDS/403/PIDS_P5/OP4/ESO4.11/PIDS_A23/ Cod SMIS 328065

București, Sector 2

Copii, familie, comunitate – un model inovativ pentru prevenirea separării copiilor de părinți și pentru reintegrarea copiilor în familie în sectorul 2 al Municipiului București PIDS/403/PIDS_P5/OP4/ESO4.11/PIDS_A23/ Cod SMIS 329728

Bacău

Copii, familie, comunitate – un model inovativ pentru prevenirea separării copiilor de părinți în Județul Bacău PIDS/395/PIDS_P5/OP4/ESO4.11/PIDS_A23/Cod SMIS 329101

Sibiu

Copii, familie, comunitate – un model inovativ pentru prevenirea separării copiilor de părinți și pentru reintegrarea copiilor în familie în Județul Sibiu PIDS/395/PIDS_P5/OP4/ESO4.11/PIDS_A23/ Cod SMIS 329353

 

Atunci când copilul ajunge în sistemul de protecție specială, înseamnă că acasă nu mai sunt soluții, că îi sunt puse în pericol sănătatea, siguranța, dezvoltarea normală. Trauma separării este grea, iar efectele se văd peste ani. Pentru ca un părinte să își ia copilul înapoi, drumul este greu și are nevoie de foarte mult sprijin. Din acest motiv, implementăm programe de prevenire a separării copilului de familie, pentru ca niciun copil să nu treacă prin greutăți ce îl pot marca pe viață. Unde totuși nu sunt soluții și autoritățile decid separarea, SOS Satele Copiilor oferă o familie substitutivă în casele de tip familial.

Principalele cauze ale separării copiilor de părinți rămân sărăcia și neglijarea, iar modelul inovator propus de SOS Satele Copiilor și parteneri își propune să adreseze aceste cauze, iar copiii să rămână alături de familiile lor.

Impactul social al proiectelor, pe termen lung:

  • consolidarea capacității familiilor de a-și îngriji copiii;
  • reducerea numărului de copii care intră în sistemul de protecție;
  • reducerea excluziunii sociale;
  • creșterea capacității specialiștilor;
  • întărirea comunității.

 

Proiectele se derulează în perioada 1 februarie 2025 – 31 ianuarie 2028 și sunt implementate de Asociația SOS Satele Copiilor România, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului București – Sector 1, Sector 2, Sibiu și UAT Săucești.

 

Doneaza

Alătură-te Familiei SOS! 

Oferă șansa unei copilării fericite! Cu o donație simbolică poți oferi sprijin copiilor vulnerabili care nu au familia alături sau care riscă să o piardă. Alege să donezi lunar. Îți mulțumim din suflet pentru implicare! 

Donează pentru cei 1500 de copii din grija SOS Satele Copiilor România:
lunar
o data
50 lei
75 lei
150 lei