Joglerii în Satul SOS București, cu o trupă de artiști stradali din Finlanda
Timp de 3 zile, copiii din Satul SOS au învațat să facă jonglerii, baloane de săpun gigantice, acrobații, dar au învățat și câteva cuvinte în finlandeză.
O trupă de circari din Finlanda străbate an de an mii de kilometri pentru a-i face fericiți pe copiii din România. Prima oprire de anul acesta a fost la SOS Satele Copiilor România, unde au organizat un spectacol și mai multe ateliere distractive pentru cei aproximativ 50 de copii din Satul SOS București.
Inițiatorul proiectului este Pekka Laamanen, iar ideea i-a venit într-un moment dramatic din viața sa, atunci când se afla în spital cu băiețelul său diagnosticat cu o boală gravă.
“În spital era o fetiță care nu putea să meargă din cauza tratamentului, dar, când am facut câteva trucuri, fata s-a ridicat și a început să meargă. A fost impresionant”, a mărturisit Pekka, care și-a propus să ajungă în comunitățile dezavantajate din România, care nu au avut niciodată acces la acest gen de activități.
Caravana 2017 Circus Tour to Romania reunește 11 artiști, care călătoresc cu 2 rulote și o mașină până la finalul lunii iulie, dată la care se va reîntoarce în Finlanda. La fiecare oprire, artiștii organizează spectacole și ateliere ritmice, de jonglerii, de construit avioane de hârtie, măști și piramide umane și au suportul Fundației Finlandeze pentru Cultură. Artiștii au promis că revin și în 2018 și vor include în traseul lor și celelalte Sate SOS din România.