
PENNY Market este alături de familiile din satul SOS din București
Echipa PENNY Market a fost și în acest an alături de SOS Satele Copiilor România, respectiv de familiile din satul SOS din București, aducându-le bucurie și speranță.
Continuând planul de responsabilitate socială ȋnceput, acela de a ajuta pe termen lung copiii ce nu mai au alături familia biologică, anul acesta compania a oferit toate produsele necesare preparării mesei de sărbători pentru toate cele 10 familii care trăiesc în satul SOS din București.
De asemenea, în acest moment, Penny Market acoperă integral cheltuielile uneia din casele SOS din Bucurști, pe durata unui an de zile.
Familia SOS susţinută de PENNY Market este formată din 5 copii, cu vârste cuprinse între 10 ani și 14 ani, care au rezultate bune la ȋnvăţatură și care participă la diverse activităţi extracurriculare, precum cursuri de dans și canto sau tabere sociale. Toate acestea, împreună cu cheltuielile pentru hrană, de întreținere a casei, precum și terapiile de care copiii beneficiază în permanență, dar și altele, ajung la un total de 25.000 Euro/an, sumă acoperită în acest moment de PENNY Market.
Parteneriatul dintre SOS Satele Copiilor România și PENNY Market reprezintă devotamentul pe care compania îl arată față de comunitățile în care își desfășoară activitatea, investind în proiecte sociale și de educație a copiilor.


