
PROIECTUL LEAVING CARE (APRILIE 2018- MARTIE 2020)
PROIECTUL “O abordare integrată cu privire la dezvoltarea capacității profesioniștilor și a tinerilor” (“Leaving Care – An Integrated Approach to Capacity Building of Professionals and Young People”), co-finanțat prin Programul Drepturi, Egalitate și Cetățenie al Uniunii Europene, urmărește să contribuie la dezvoltarea capacității profesioniștilor care lucrează cu copii și tineri care părăsesc sau au părăsit sistemul de protecție specială.
Proiectul este implementat in Romania de SOS Romania, în colaborare cu Federația SOS Children’s Villages International (aplicant principal), FICE Austria, SOS Satele Copiilor Bulgaria, Estonia, Ungaria si Italia, precum și cu FONPC
Principalul obiectiv al proiectului este acela de a cultiva în cadrul sistemului de protecția copilului o cultură bazată pe respectarea drepturilor copilului care să ducă la îmbunătățirea situației tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială.
Acest lucru se va realiza prin:
- Dezvoltarea capacității profesioniștilor de a integra în munca lor cu tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială o abordare bazată pe drepturile copilului;
- Construirea unei rețele de suport pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială astfel încât să fie îmbunătățit accesul acestora la drepturi sociale prin intermediul unui magazin virtual YouthLinks;
- Stabilirea de angajamente cu actori de la nivel European și național și creșterea gradului de conștientizare cu privire la nevoia de îmbunătățire a situației tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială.
National Steering Group (NSG)
Fiecare țară parteneră a constituit un Comitet de Coordonare – National Steering Group (NSG) care are responsabilitate de a implementa proiectul și de a asigura sustenabilitatea rezultatelor după anul 2020.
În România, Comitetul de Coordonare este alcătuit din doi reprezentanți ai SOS Satele Copiilor România și câte un reprezentant al FONPC, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, CRIPS, Organizația Umanitară Concordia, Asociaţia Vocea Copiilor Abandonaţi și Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecţia Copilului sector 3.
Participarea tinerilor
Participarea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani are un rol central și reprezintă o abordare integrată în toate activitățile proiectului.
Grupul Național de Experți Tineri, organizat în fiecare dintre țările partenere, este constituit în România din 13 tineri cu experiență în sistemul de protecție specială.
Ne bucurăm astfel să avem alături de noi tineri din cadrul Asociației SOS Satele Copiilor România, Organizației Umanitare Concordia, Consiliului Tinerilor Instituționalizați, Direcțiilor Generale de Asistență Socială şi Protecţia Copilului sector 2 și sector 3.
2 tineri din fiecare Grup Național de Experți Tineri sunt membri ai Grupului Internațional de Experți Tineri. SOS Satele Copiilor România are bucuria ca unul din acești tineri (respectiv Andreeas Novacovici, Președintele Consiliului Tinerilor Instituționalizați) să fie membru al Comitetului Internațional de Coordonare al Proiectului.
Andreeas si o tanara din Austria au fost alesi de către tinerii ce formează Grupul Internațional de Experți Tineri.
La finalul implementării proiectului, membrii fiecărui grup național vor realiza o autoevaluare a activităților proiectului și a măsurii în care contribuția lor a fost integrată în instrumentele și rezultatele proiectului.
Principalele activități ale proiectului care se vor desfășura în România sunt:
- Participarea la exercitiul de stabilire a domeniului de cuprindere privind iesirea din ingrijire, realizat de CELCIS, Universitatea din Strathclyde si SOS Children’s Villages International. Documentul final elaborat este disponibil AICI.
- Formarea a 2 formatori care vor livra 8 sesiuni de formare pentru un număr de 140 de profesioniști care lucrează cu tinerii care se pregătesc sau care au părăsit deja sistemul de protecție specială; un modul al cursului va fi dezvoltat și livrat chiar de către tineri; de asemenea, aceștia vor livra și o sesiune de formare de formatori pentru 12 profesioniști cu aceeași experiență de lucru cu tinerii; materialele de formare în limba română vor fi disponibile AICI;Calendarul sesiunilor de formare poate fi accesat AICI.
- Oferirea pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială, prin intermediul magazinului virtual, de instrumente și oportunități de a dezvolta contacte cu alți tineri precum și de suport din partea altor tineri care aparțin aceluiaș grup;
- Dezvoltarea de recomandări privind politicile naționale adresate tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială;
- Organizarea în luna iunie 2019 a unei conferințe europene pe tema tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială.
Persoana de contact: Coordonator național – Nicoleta Moldovanu nicoleta.moldovanu@sos-satelecopiilor.ro
Parteneri:



Accesati AICI site-ul proiectului.
Acest proiect este co-finanțat prin Programul Drepturi, Egalitate și Cetățenie al Uniunii Europene. Responsabilitatea privind conținutul acestui site revine exclusiv Asociației SOS Satele Copiilor România. Comisia Europeană nu răspunde pentru nici o informație din cadrul acestui material.