SOS Satele Copiilor: de 30 de ani în România și de 17 ani în județul Bacău
SOS Satele Copiilor împlinește 30 de ani de activitate în România și 17 ani de implicare în județul Bacău. Pentru a marca anul aniversar, asociația a organizat un eveniment special – Garden Party, care a avut loc pe 31 august, în Hemeiuș. Scopul evenimentului a fost marcarea primilor 30 de ani de activitate în România, alături de copiii și tinerii din programele SOS, foști beneficiari, specialiști SOS, reprezentanți ai autorităților locale și județene, instituții de protecția copilului și asistență socială, companii partenere. Printre participanții la evenimentul susținut de Kaufland s-au numărat subprefectul județului Bacău – Gabriel Lupu, primarul comunei Hemeiuș – Constantin Sava, dar și reprezentanți ai Universității Vasile Alecsandri și ai autorităților locale partenere din comunele Blegești, Racova, Gârleni. Întreaga seară a fost despre implicarea în viețile celor mai vulnerabili, pentru un viitor mai bun.
În cadrul evenimentului aniversar, atmosfera a fost susținută de:
- ansamblul de dansuri populare al Centrului de Zi Hemeiuș
- trupa de teatru din cadrul Școlii de Vară SOS, cu spectacolul Vrăjitorul din Oz, în regia Radu Ghelu
- Discovery Band
- Cvartetul Consonante
”Ne bucurăm să spunem povestea SOS din primii 30 de ani. 100.000 de beneficiari sprijiniți, dintre care ne mândrim cu peste 500 de tineri deveniți adulți independenți, mii de familii rămase împreună datorită intervențiilor noastre și zeci de mii de copii a căror copilărie a fost salvată.
De 30 de ani oferim o familie iubitoare fiecărui copil și ne dorim să continuăm povestea SOS alături de prieteni, parteneri și colaboratori. Mulțumim că suntem împreună pentru copii și familii vulnerabile, pentru parteneriatele pe termen lung pe care le avem cu insituțiile locale și județene, cu alte ONG-uri și companii!
30 de ani este o vârstă a marturității, a încrederii și a speranței că împreună vom schimba destinul cât mai multor copii care au atâta nevoie de noi.” Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România
Programul SOS din Bacău a luat naștere în 2006, prin preluarea caselor de tip familial de la organizația olandeză Children Development Trust, în Hemeiuș. Aici, este locul unde copiii primesc îngrijirea și dragostea de care au nevoie pentru a se dezvolta armonios și pentru a avea o copilărie fericită. Când ajung la liceu, tinerii pleacă din casele de tip familial și intră în Comunitatea de Tineri, unde încep să se pregătească de tranziția spre viața de adult.
Programul SOS de prevenire a separării copiilor de părinți a fost deschis în 2008, ca o continuare a implicării asociației în comunitatea județului Bacău. 253 de familii vulnerabile au fost susținute să rămână împreună, până în 2022. În prezent, 68 de familii continuă să primească o a doua șansă și sunt consiliate pentru a depăși situația nefericită în care se află, în 4 comunități din județ: Blăgești, Gârleni, Hemeiuș, Racova.
Cinci ani mai târziu, pentru a răspunde nevoilor din comunitate, a fost deschis Centrul de Zi Hemeiuș, locul unde copiii se întâlnesc pentru a face teme, activități educative și pentru a lua o masă împreună.
În 2022, din cauza crizei umanitare, a fost înființat programul de urgență SOS, pentru familiile venite din Ucraina.
SOS Satele Copiilor a înțeles necesitatea programelor și a proiectelor pe care le-a dezvoltate în județul Bacău, pentru a sprijini copiii aflați în nevoie. Proiectul Școala de Vară Hemeiuș ”Dumbrava minunată” a adus împreună copiii din programul SOS, pentru al doilea an la rând. Au făcut teme de vacanță, au participat la activități educative și de timp liber și, nu în ultimul rând, și-au crea amintiri frumoase și prietenii noi. La activități au participat atât copiii din programul de îngrijire alternativă, cei din programul de prevenire a separării copiilor de părinți, cei de la Centrul de Zi, cei din programul de urgență pentru Ucraina, cât și copiii ucraineni din comunitate.
” Ne bucurăm că am reușit să transformăm comunitatea din județul Bacău într-o familie, în care fiecare are rolul lui, iar în centru este bunăstarea copiilor. În toți acești ani, am răspuns cu promptitudine nevoilor resimțite de comunitate – de la case de tip familial, centru de zi, asistență maternală, programe de urgență și până la școli de vară. Avem proiecte ambițioase, care au în centru colaborarea cu ONG-urile locale, autorități și întreaga comunitate.” Rodica Marinoiu, Director Program SOS Bacău
Mai multe despre Programul SOS Bacău: https://www.youtube.com/watch?v=wULmb8ppmB0