Posted on / in Stiri

Un pas important pentru tinerii vulnerabili din România

Anual, peste 3.000 de tineri ies din sistemul de protecție specială a copilului, iar cei mai mulți sunt nepregătiți pentru viața pe cont propriu. Cel mai recent studiu al Asociației SOS Satele Copiilor arată cifre alarmante pentru România și nevoia unor măsuri urgente. În acest context, SOS Satele Copiilor lansează Leaving Care – Integrarea socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială din regiunea București-Ilfov, proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și implementat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

 

Proiectul își propune creșterea numărului de tineri care părăsesc serviciile de tip rezidențial pregătiți pentru a avea o viață independentă și acompaniați în primii ani după încetarea măsurii de protecție și se adresează copiilor şi tinerilor cu vârsta între 16-26 ani, care se află într-un serviciu de tip rezidenţial sau care au ieşit din îngrijire în ultimii patru ani.

 

Concret, 70 de tineri tineri din București-Ilfov vor beneficia, în funcţie de nevoile identificate, de consiliere socială, consiliere psihologică, terapie psihologică, educaţie pentru formarea deprinderilor de viaţă independentă, acces la servicii medicale, suport şcolar, sprijin pentru plata chiriei și alte servicii suport, pe o durată de 2 ani.

 

„Începutul vieții pe cont propriu este unul cu provocări și cu temeri pentru orice tânăr, cu atât mai mult pentru cei care au pierdut încă de mici sprijinul familiei și sunt nevoiți să lase în urmă tot ce a însemnat pentru ei „acasă”. Pentru ca viitorul lor să fie unul cu încredere, studiul recent lansat a identificat câteva mari probleme unde este nevoie de intervenție cât mai rapid. Prin acest proiect, facem încă un pas înainte pentru schimbare, pentru binele acestor copii și tineri și punem la dispoziție un model de bună practică în lucrul direct cu cei mai vulnerabili. Mulțumim partenerilor noștri pentru deschidere și sperăm ca toți tinerii din acest proiect să aibă un start bun în viață.”

Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România

 

”DGASPC sector 3 are o experiență de peste 17 ani în domeniul integrării socio-profesionale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție, acordând o atenție specială acestui grup vulnerabil. În calitate de  parteneri în acest proiect, vom continua să dezvoltăm  servicii care să contribuie la integrarea tinerilor în societate și la folosirea optimă a potențialului lor, reducând astfel riscul excluziunii sociale și contribuind, în același timp, la creșterea durabilă a societății, a comunității sectorului 3.”

Mihaela Ungureanu, Director General DGASPC sector 3

 

”Faptul de a fi despărțit de părinți și de a fi îngrijit într-un centru de plasament reprezintă un dezavantaj major pentru copii și tineri, care se manifestă în timp printr-o serie de dificultăți de adaptare. De aici rezultă și urgența acestui proiect care își propune prin mijloace specifice să combată efectele nedorite ale instituționalizării.  În calitatea sa de primă instituție publică din România care a desființat centrele de plasament de tip vechi, DGASPC Sector 6 va interveni alături de partenerii săi de proiect pentru a-i ajuta pe beneficiari să depășească barierele invizibile care le împiedică accesul la o viață normală.”

Gabriela Schmutzer, director general DGASPC Sector 6

 

Proiectul Leaving Care – Integrarea socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială din regiunea București-Ilfov se derulează în perioada 21 septembrie 2020 – 20 august 2023 și are o valoare totală de 4.751.497,88 lei.

 

Asociația SOS Satele Copiilor România este recunoscută ca model de bună practică în protecţia copilului de către autorități, datorită calităţii serviciilor oferite, gamei variate de servicii dezvoltate, condiţiilor de trai oferite copiilor şi tinerilor și pregătirii continue a personalului. În cei 27 de ani de activitate, 90% dintre tinerii care au părăsit sistemul de îngrijire alternativă SOS sunt integrați cu succes în societate, au o educație potrivită și un loc de muncă.

 

Mai multe detalii despre proiect AICI.

Doneaza

Fii membru al Familiei SOS!

Fiecare membru va face diferenta in viata copiilor lipsiti de dragostea parinteasca! FIecare copil este unic, iar din experienta noastra stim ca toti copiii au nevoie de siguranta, afectiune.

Ajuta copiii si familiile vulnerabile cand au cea mai mare nevoie
lunar
o data
35 lei
50 lei
75 lei