V-o prezentăm pe Ștefania Dudău, omul din spatele „Prinzătorilor de vise”

Seara de luni, 18 martie 2019, va ramane cu siguranta o zi de referinta pentru comunitatea SOS Satele Copiilor, seara primului proiect artistic de mare amploare al tinerilor SOS. Piesa „Prinzatorii de vise” a fost pusa in scena la Teatrul Excelsior din Bucuresti, la doar 6 luni de cand a inceput proiectul. Initial a fost gandit doar ca un grup de dezvoltare personala, insa, usor – usor, a luat forma unui veritabil spectacol de teatru. In spatele acestui proiect este colega noastra, Stefania Dudau.

Stefania este psihoterapeut si s-a alaturat echipei SOS in urma cu 7 ani, pentru a lucra cu adolescentii aflati in grija organizatiei. Stefania are o experienta de 11 ani in asistenta sociala, iar de 3 ani are si propriul sau cabinet de psihoterapie, unde lucreaza cu toate categoriile de varsta.  De-a lungul anilor, Stefa, cum ii zic tinerii, a studiat atat cu profesionisti din tara, cat si din strainatate.

De la grup de dezvoltare, la un spectacol pe scena. Cum s-a intamplat totul?

Stefania: L-am vazut ca pe un proiect mai amplu de creatie inca de la inceput, care sa se construiasca treptat si tinerii sa fie incantati de ce au reusit sa faca. In acelasi timp, am lasat etapele sa curga in ritmul tinerilor, nu am fortat, tocmai de aceea vorbim de cateva luni bune de lucru. Cu toate acestea, nu eram sigura ca tinerii vor veni la casting sau ca vor continua, nu mai facusem un astfel de proiect si necesita multa implicare si sa iti dai voie sa te descoperi. In perioada in care mi se contura ideea de teatru, am vazut ceva piese atat in Bucuresti, cat si in Londra. Si am inteles ca pot fi si ipostaze actuale sau oglinzi ale lor si cu atat mai mult vedeam o piesa de teatru. Si am indraznit si mai mult, o piesa de teatru construita de la zero, adica si textul sa fie scris in acest grup, special si cu sens pentru ei. Si acest detaliu da unicitate proiectului si autenticitate. Apoi, am lasat sa curga fiecare etapa in ritmul lor, este un grup de dezvoltare personala si iata ca am ajuns sa jucam piesa pe scena. S-a legat totul pur si simplu.

Le esti persoana de referinta tinerilor, ii ajuti sa se descopere pe ei insisi si sa isi aline anumite rani din trecut. Dar pe tine cum te-au schimbat ei in toata aceasta perioada?

Stefania: Acest proiect si timpul petrecut cu ei m-au facut sa pierd notiunea timpului. Si asta inseamna pasiune. Creativitate manifestata. Cel putin atunci cand am scris scenariul, eram cu totul in poveste. M-am blocat o perioada, nu reuseam sa aduc personaje atat de diferite in aceeasi poveste. Nu eram multumita de ce scriam deloc. Dupa ce m-am deblocat, am scris doua saptamani incontinuu. Pur si simplu. Pierdusem notiunea timpului. Apoi, le-am prezentat scenariul si am asteptat reactiile lor. Au fost surprinsi in mod placut si impresionati ca am reusit sa scriu si ca e un text frumos. Au zis: „E wow”. Ma tot intrebau daca chiar eu l-am scris. Mi s-a parut ca am invatat de fapt ce insemna sa dai sens lucrurilor, cu adevarat. Acest spectacol contine si bucati din mine. Si simt ca am crescut impreuna. Si eu am primit incurajare de la ei si incredere.

Care sunt cele mai notabile schimbari in comunitatile de tineri, dupa aceasta experienta?

Stefania: In primul rand au crescut ei, individual. Apoi, mi se pare ca se accepta, se inteleg mai bine si sunt mai des impreuna. Merg la cumparaturi impreuna, vor sa faca un grup al lor in care se dezbata teme de interes, au mese impreuna. Ii vad ca sunt mai atenti unii cu ceilalti.

Pe tot acest parcurs, care a fost cea mai mare provocare pentru tine?

Stefania: Cea mai mare provocare a fost sa ii aduc impreuna si sa ramana impreuna in acest grup. Si apoi sa il duca pe impreuna si in comunitate.

Dar cel mai profund, emotionant moment?

Stefania: Eu sunt cea mai norocoasa dintre toti cei care ii vor vedea performand pe scena, pentru ca evolutia lor s-a intamplat de la o repetitie la alta, sub ochii mei. Si este cel mai frumos lucru pe care mi l-a adus acest proiect. Si ma emotioneaza de fiecare data cand imi dau seama in ce punct am ajuns. Revad fiecare etapa si chiar e ceva frumos si plin de sens.

Cum au perceput tinerii acest proiect, pas cu pas si cum se proiecteaza ei pe scena, inainte de premiera, intr-o sala de teatru, cu 200 de spectatori in sala?

Stefania: Au fost tineri care au venit interesati si pusi pe treaba inca de la inceput, de la casting. Au fost tineri care au venit din curiozitate sau care au crezut ca este doar o activitate de grup, ce se va stinge rapid. Au fost si tineri care au crezut ca este o prostie si ca nu are niciun sens. Cu toate acestea, au continuat sa vina. Si vin de cateva luni de zile.  Probabil ca ceva i-a atins sau i-a captivat. Acum, as putea sa lipsesc de la repetitii pentru ca ei stiu foarte bine cum sa se pregateasca, ce mai au de repetat, de ce recuzita au nevoie, cum sa ii ajute sau sa ii mobilizeze pe cei care poate au o zi mai prosta, cum sa ii incurajeze, tempereze, cum sa isi dozeze energia, ce feedback-uri sa dea, de ce au nevoie pentru a se simti bine, cum sa exprime ce simt si cum sa isi petreaca timpul impreuna. Au crescut.

Au emotii atunci cand se gandesc ca publicul va fi numeros, insa cum tot procesul a crescut in mod natural, ei stiu ca autencitatea si curajul de a fi imperfect sunt un fel de linii ghid in toata aceasta aventura si mai stiu si ca au oameni in culise care vor fi alaturi de ei, in sala. Suntem multi prinzatori de vise! Au avut ocazia de a lua contact cu scena in cadrul unor evenimente unde am fost invitati si a ajutat la acomodarea lor cu scena si cu un public mare. Ultima sala de teatru unde am fost avea 240 de locuri si s-au descurcat bine.

Daca ai descrie intr-o propozitie toata aceasta experienta, care ar fi?

Stefania: Totul poate fi si altfel, si depinde de noi cum si cat de altfel.

Esti psihoterapeut cu o experienta considerabila, insa nu ai experienta in teatru. De unde ai avut atatea resurse pentru a concepe acest spectacol in totalitatea lui – concept, scenariu, regie, recuzita.

Stefania: Am vrut sa fie complex, sa ii atinga pe tineri si cumva sa ajunga si la alti oameni. Si asta inseamna sa te atinga prin mai multe: simturi, emotii, sa iti placa si vizual, auditiv, textul sa te lase pe ganduri. Si am inceput sa construiesc, si in aceasta constructie cred ca au iesit la iveala si bucati din mine. Sunt devoratoare de filme bune, muzica din filme, imi place sa scriu, citesc, am calatorit destul de mult, ma intereseaza partea de arta. Cred ca s-au imbinat toate si a iesit acest spectacol. Chiar am pierdut notiunea timpului si mi-a placut. A scos niste bucati faine din mine! Probabil ca voi studia regie. E cea mai noua idee a mea.

Rezultatele sunt vizibile, tinerii actori au facut un pas serios catre cunoasterea de sine, incredere, asumare. Din perspectiva psihoterapeutului, cum ai descrie schimbarea?

Stefania: Psihoterapia de grup poate oferi o experienta bogata participantilor. Fiecare persoana este unica in felul ei si poate aduce un aport semnificativ pentru ceilalti participanti, prin simplul fapt ca are o alta poveste, o alta logica privata, o alta viziune sau perspectiva, percepe diferit, samd. Cred foarte mult in puterea grupului si tocmai de aceea psihoterapia de grup este una dintre preferatele mele, probabil si pentru ca pot aduce idei creative in organizarea acestor grupuri.

In acest grup si-au descoperit resurse interioare, si-au identificat calitati si pe unele dintre ele le-au si intarit, s-au adaptat, au fost liberi sa se exprime, au primit incurajare, au asimilat in mod natural concepte precum: autentitcitate, unicitate, responsabilitate, inovatie, creativitate, originalitate, bunul simt comun, logica privata, puterea de a alege, puterea lui „impreuna”, curaj de a fi imperfect.

Schimbarea este ca acum au o noua perspectiva din care isi pot lua ce au nevoie, ce rezoneaza cu ei, ce le place si pot face alegeri bune. Si este o perspectiva noua a lor. Sunt constienti ca pot alege ce este bine pentru ei.