”Depășește-ti condiția, fii mai bun ca noi!”Adrian Tudor, consilier tineri SOS
Adrian este consilier de tineri într-una din Comunitățile de Tineri din București. În cei aproape 19 ani, le-a fost tinerilor prieten, membru al familiei, confident și sprijin.Le cunoaște trăirile, preferințele și aspirațiile și îi sfătuiește, pe fiecare în parte ,ca un părinte responsabil. Plânge și râde alături de ei și fiecare tânăr pe care l-a sprijinit de-a lungul anilor i-a rămas în suflet.
Pentru Adrian, nu mai este de ani de zile un job, ci un mod de viață, cu emoție, cu trăiri intense, dar și cu o imensă responsabilitate.
Vă prezentăm un scurt interviu cu Adrian Tudor (Consilier Comunitatea de Tineri 1, program București), primul din seria #oameniiSOS
- Care este cea mai frumoasă amintire de când lucrezi la SOS Satele Copiilor?
În aproape 19 ani, am adunat o mulțime de amintiri frumoase, cu greu aș putea să spun cu certitudine care este cea mai frumoasă. Este foarte posibil ca ceea ce îmi place în acest moment să fie diferit de ce îmi va plăcea peste o zi. Totuși, m-aș gândi la prima întâlnire a tinerilor ieșiți în „Post Asistare”, când, în jurul mesei de la „Carul cu Bere”, ne-am adunat o mână de adulți, nu consilieri, nu beneficiari, ci doar niște oameni care au încercat să își găsească propriul drum și care erau foarte mândri de acest lucru.
- Cel mai bun sfat pentru copii
Depășește-ti condiția, fii mai bun ca noi!
- Cum ți s-a schimbat viața de când ești la SOS?
Este foarte greu să faci diferența între schimbările aduse vieții de timpul petrecut la SOS și cel petrecut în viața de zi cu zi. Extrem de dificil de separat. Cert este că interacțiunea mea zilnica cu tinerii m-a păstrat viu, conectat și tânăr. Contactul „bidirecțional” este ca un elixir din fântâna tinereții.
- Un lucru despre SOS Satele Copiilor România, pe care ai vrea ca oamenii să îl știe
Din păcate, lumea nu știe câte lucruri minunate facem zi de zi și cât de multe provocări sunt în spate. Mi-aș dori să reușim să ajungem la cât mai mulți oameni de bine, care să cunoască mai bine intervenția SOS și să ne fie alături, cu încredere.
***
Odată cu admiterea la liceu, copiii se mută din Satul SOS în Comunitatea de Tineri, un prim pas către viața independentă. Aici, le sunt alături zi de zi consilierii de tineri, care continuă efortul mamei și al echipe psihopedagogice, acela de a-i forma ca oameni echilibrați și integrați în societate.