Asistent social SOS Serviciul de Asistență Comunitară Brașov

Locație: Brașov
Contract: full time

Grija și încrederea unei familii, emoție pozitivă, zâmbete, suport și încurajare, nevoi de bază îndeplinite și vise transformate în realitate. De toate acestea are nevoie un COPIL pentru a crește, a se dezvolta armonios și a-și atinge potențialul maxim.

De 32 de ani, SOS Satele Copiilor România reușește să ofere suport copiilor și familiilor aflate în dificultate și astfel să prevină separarea lor. Suntem prezenți cu proiectele de prevenire în 6 județe (București, Teleorman, Bacău, Sibiu,  Brașov și Alba) și în 19 comunități rurale și urbane.

Cum ar fi să ai un loc de muncă prin care să poți contribui la bunăstarea copiilor și familiilor din mediile vulnerabile?

Cum vei face asta?

Învățându-i pe părinți să își descopere și valorifice potențialul, contribuind la creșterea stimei de sine și ajutăndu-i să își îmbunătățească abilitățile parentale. Și câteva lucruri în plus:

Vei oferi sprijin de specialitate familiilor vulnerabile din județul Brașov – comuna Hoghiz (posibil și/sau  comunitățile învecinate/altele în funcție de parteneriatele pe care le vom încheia în anul 2025/2026), pentru a-i ajuta să își păstreze copiii aproape și a-și exploata la maxim propriul potențial;
Te vei dezvolta profesional lucrând într-o organizație cu experiență valoroasă în servicii de prevenire a separării copilului de familie, alături de o echipă nou formată;
Vei identifica nevoile familiei, vei propune si oferi servicii de intervenţie pentru copii şi familie, în funcție de specificul și resursele proiectului: consiliere socială, educație parentală, educație financiară, planificare familială, înscriere/mediere școlară, acordare sprijin material, rechizite, activități pentru copii și/sau părinți sau alte forme de sprijin;
Vei monitoriza periodic progresul copiilor şi familiilor beneficiare;
Activitatea ta va îmbina munca la birou (întâlniri de consiliere și alte activități cu copiii/ părinții, distribuire sprijin material, întocmire și actualizare dosare sociale, ședințe de echipă, etc), vizitele la domiciliul familiilor ( evaluarea situației inițiale și monitorizare pe parcursul intervenției) și vizite în comunitate (școli, cabinete medicale, parteneri);
Vei contribui la dezvoltarea capacitații comunităților de a sprijini copiii și familiile în situații de vulnerabilitate socială, devenind reprezentantul SOS în comunitate;
Vei lucra în echipă cu colegii de la SOS și în strânsă colaborare cu reprezentanții autorității locale pentru protecția copilului din cadrul Primăriilor.

Care sunt criteriile pe care ar trebui să le îndeplinești?

Să fii absolvent de studii superioare în domeniul asistenței sociale (cu licenţă);
Să ai deja o experiență de cel puţin 3 ani în lucrul cu copii, tineri şi/sau familii vulnerabile;
Să detii un permis de conducere (cat. B), să ai experiență de condus și disponibilitate pentru a te deplasa (pe teren, în Brașov și în comunitățile învecinate);
Să fii familiarizat cu legislaţia și standardele de lucru aplicabile în domeniul protecţiei copilului;
Să fii familiarizat cu tehnicile și instrumentele de lucru utilizate în intervenția socială;
Să fii membru în CNASR;
Să îți placă să lucrezi în echipă, orientat către soluții și rezolvarea de probleme;
Să arăți empatie și să ai spirit de echipă;
Este un avantaj dacă cunosți o limbă străină.

Ce îți vom oferi?

O cauză care îți va merge la suflet și tot atâtea feluri de a o face să se întâmple, într-o lume în care nevoia de a face lucruri cu sens e din ce în ce mai răsunătoare;
Tichete de masă în valoare de 35 lei/zi;
Primăvara vine și cu o primă de 8 Martie (nu facem diferențe dacă te numești”Vlad”);
Primă de Paște;
O zi liberă aferentă zilei de naștere și o zi liberă de ziua Familiei;
Zile suplimentare de concediu;
Plata taxei anuale la CNASR;
Asigurare medicală de sănătate Allianz Tiriac;
Supervizare de grup și individuală;
Acces la cărțile din biblioteca Bookster;
Participare la diferite formări, traininguri, schimburi de experienta cu alte echipe, conferinte, evenimente.

Ca să aflăm și mai multe despre tine, scrie-ne la adresa: adriana.birloi@sos-satelecopiilor.ro sau ioana.catea@sos-satelecopiilor.ro  și trimite-ne CV-ul tău până pe data de 15 Decembrie2025!

Vor fi contactate doar persoanele selectate pentru interviu.

Te așteptăm în echipa noastră!

 

GDPR

Te informăm că datele tale vor fi prelucrate de organizația SOS Satele Copiilor România în procesele de recrutare, având ca temei interesul legitim de a angaja candidați care să corespundă cerințelor.

Termenul de păstrare al acestora este de 2 ani. Prin transmiterea CV-ului considerăm că ești de acord cu informațiile comunicate anterior.

Îți aducem la cunoștință că în orice moment îți poți retrage consimțămantul prin transmiterea unui e-mail la adresa:  recrutare@sos-satelecopiilor.ro   Vom lua în considerare orice solicitare și îți vom transmite un răspuns în timp util.

 

Îngrijitor copii/Asistent familial

Locație: București
Contract: Full time

De ce să aplici pentru postul de Asistent Familial?
Pentru că:

eşti o persoană motivată să lucreze cu şi pentru copii;
poți să îngrijești și să te implici în educația a 4 – 5 copii care sunt parte dintr-o familie SOS;
poți pregăti pachețele pentru școală și prânz pentru copii;
preferi să-ți planifici singur activitățile și programul de lucru;
te pricepi să transformi orice casă într-una primitoare;
poți lucra 8 ore/zi, însă ai disponibilitate și pentru un program de permanență (contract de muncă la domiciliu), în medie 8-10 zile/lună;
nu te pierzi cu firea atunci când un copil plânge sau țipă și ai răbdare să îl asculți și sfătuiești;
vei lucra într-o echipă unită și vei avea parte de susținere permanentă;
îți dorești să ai un loc de muncă stabil, pe termen lung, și să fii o persoană de referință pentru copiii și tinerii de la SOS;
ai absolvit cel puțin 10 clase.

Îți oferim:
 

Tichete de masă în valoare de 35 lei/zi;
Primăvara vine și cu o primă de 8 Martie
O primă de Paște;
Bonus de performanță în luna decembrie;
Asigurare medicală de sănătate Allianz Tiriac;
O zi liberă de ziua de naștere și concediu de odihnă suplimentar; iar după 6 zile de permanență (nu neapărat consecutive), se acordă încă o zi liberă;
Spor acordat pentru zilele de permanență;
Posibilitatea de a locui împreună cu copiii biologici minori și/sau soțul;
Cazare poate fi asigurată provizoriu pentru anumite perioade;
Formare profesională continuă; supervizare individuală și de grup;
Un spațiu de lucru cu care natura a fost generoasă;
O cauza care iti va merge la suflet si tot atatea feluri de a o face sa se intample, intr-o lume in care nevoia de a face lucruri cu sens e din ce in ce mai rasunatoare.

Vino să ne cunoaștem!

Scrie-ne la adresa recrutare@sos-satelecopiilor.ro și trimite-ne CV-ul tău!

Detalii la numărul de telefon: 0735 315 222

Peste 30 de ani de vieți schimbate și continuăm să creștem oameni!

Doar candidații care corespund cerințelor vor fi contactati.

***Vă informam că datele dumneavoastră vor fi prelucrate de SOS Satele Copiilor România în procesele de recrutare, având ca temei interesul său legitim de a angaja candidați care să corespundă cerințelor. Termenul de păstrare al acestora este de 2 ani. Prin transmiterea CV-ului considerăm că ați luat la cunoștință informațiile comunicate anterior. Vă aducem la cunoștință că în orice moment vă puteți retrage consimțământul prin transmiterea unui email la adresa recrutare@sos-satelecopiilor.ro. Vom lua în considerare orice solicitare și vă vom transmite un răspuns în timp util.

Doneaza

Alătură-te Familiei SOS! 

Oferă șansa unei copilării fericite! Cu o donație simbolică poți oferi sprijin copiilor vulnerabili care nu au familia alături sau care riscă să o piardă. Alege să donezi lunar. Îți mulțumim din suflet pentru implicare! 

[formular-doneaza-sidebar]