Posted on / in Comunicate

VIITORUL STRIGĂ PREZENT!

O campanie SOS Satele Copiilor România pentru susținerea la școală a 200 de copii 

Din lipsuri nu se nasc visuri. Dar dacă un copil e susținut să meargă la scoală, acel simplu “Prezent!” când se strigă catalogul face ca viitorul să se schimbe în bine.

 

Potrivit datelor Eurostat, rata abandonului şcolar timpuriu situează România între primele trei state ale Uniunii Europene.

Privațiunile materiale extreme şi responsabilităţile domestice sunt piedici cu consecințe puternice pentru copiii provenind din medii defavorizate. Cea mai gravă dintre acestea este abandonul scolar.

 

Sub titlul “VIITORUL STRIGĂ PREZENT!”, SOS Satele Copiilor România inițiază o campanie de strângere de fonduri, al cărei obiectiv final constă în susținerea la scoală a celor aproximativ 200 de copii și tineri, lipsiți de îngrijirea familiei și care cresc acum sub ocrotirea organizației.

 

Donațiile colectate în această campanie sunt utilizate în proporție de 100% pentru acoperirea cheltuielilor pe întreg parcursul anului școlar, cum ar fi achiziționarea de rechizite, îmbrăcăminte și încalțăminte nouă, a costurilor de îngrijire medicală, terapie psihologică, activități extra-școlare și educație de calitate.

 

“Este important ca fiecare dintre noi să oferim un sprijin constant și un angajament pe termen lung pentru menținerea copiilor la școală. Eforturile SOS Satele Copiilor România au fost răsplătite cu rezultate bune în 2016: o promovabilitate școlară de 99% pentru copiii care cresc în cele trei Sate ale organizației. Totodată 90% dintre tinerii care au ieșit de sub protecția SOS în ultimii 25 de ani și-au găsit un loc de muncă stabil și sunt bine integrați în societate.” (Diana Podaru, Director General)

 

Ideea campaniei pornește de la faptul că abandonul școlar sau absențele de la ore le răpesc copiilor șansa de a fi mari într-o zi. Pentru ei, viitorul e „absent”. Dar lucrurile se pot schimba în bine, dacă investim acum pentru ca mâine sa fie bine.

 

În cadrul campaniei, fondurile vor fi strânse prin mai multe metode: donație online cu cardul pe website-ul campaniei: viitorulprezent.sos-satelecopiilor.ro, prin SMS la 8844 cu textul Mama (2 Euro pe luna) și prin donații bancare direct în contul bancar al organizației SOS Satele Copiilor România: RO84BACX0000001080003013.

 

Campania “VIITORUL STRIGĂ PREZENT!” se va desfașura în perioada 4 septembrie – 4 octombrie și se adresează atât publicului larg, oamenilor de bine care doresc să contribuie la ajutorarea copiilor rămași fără susținerea familiei, cât și companiilor, instituțiilor și reprezentanților media.

 

Landing-page campanie:

http://viitorulprezent.sos-satelecopiilor.ro

Doneaza

Alătură-te Familiei SOS! 

Oferă șansa unei copilării fericite! Cu o donație simbolică poți oferi sprijin copiilor vulnerabili care nu au familia alături sau care riscă să o piardă. Alege să donezi lunar. Îți mulțumim din suflet pentru implicare! 

Donează pentru cei 1000 de copii din grija SOS:
lunar
o data
50 lei
75 lei
150 lei